Asociația SOS Satele Copiilor România

Informații despre organizație

Suntem o organizație neguvernamentală cu misiunea de a oferi o familie iubitoare și un cămin copiilor care au rămas fără sprijinul parental și de a-i susține și proteja pe cei care riscă să-l piardă.De peste 30 de ani, schimbăm viitorul copiilor din România, am construit Sate SOS, în care sute de copii au crescut, au visat, au învățat și au devenit adulți responsabili.150 de copii cresc în Satele SOS din Bucuresti, Bacău, Brașov și Cisnădie, iar peste 1000 de copii și familiile acestora sunt sprijinite anual prin programul de prevenire a separării copilului de familie. În vara anului 2022 am preluat o casă familială din Prejmer, astfel că ne-am extins serviciile și în județul Brașov. Începând cu 2025, am lansat un nou program de prevenire a separării copiilor de părinți în județul Alba.

Notă! Formularul de redirecționare poate fi completat doar între 1 ianuarie și 26 Mai al anului curent.